MARINARUL DE USCAT
de
Gheţău Gh. Florin
Traian Bacchus era ceea ce se poate numi un marinar de uscat. Din când în când, la intervale bine alese, putea fi zărit prin gări, autogări, staţii de metrou şi autobuze şi, ocazional, prin aeroporturi şi porturi cerând sprijinul trecătorilor pentru îndrăzneţul său plan de a realiza înconjurul lumii într-un iaht. Însă, şi aici apare insolitul planului, nu aspira la orice înconjur. Domnia sa urma să refacă traseul urmat de expediţia faimosului Fernando Magellan. Desigur, Traian Bacchus nu avea de gând, aidoma ilustrului său predecesor în ale explorărilor, să moară în luptele cu băştinaşii din Insulele Filipine. Nu de alta, dar nu dispune de un secund pe nume Juan Sebastian Elcano căruia să-i delege atribuţiile după ce-şi va da obştescul sfârşit.
Tuturor celor dispuşi să-l asculte le relata cu glas mieros cum avea să înfrunte talazurile Oceanului Atlantic pentru a ajunge în Ţara de Foc acolo unde se află, pentru cine nu ştie, Strâmtoarea Magellan. După traversarea acestui loc extrem de periculos, nu numai din cauza curenţilor şi furtunilor ci, şi din cauza indigenilor care păstrează apucături de pe vremea când erau vizitaţi de Magellan, Horn sau Darwin. Apoi, avea să taie Oceanul Pacific pe care nu va întâlni nicio furtună demnă de luat în seamă. Ajunşi în acest punct, după ce atenţia le-a fost captată suficient de bine, Traian Bacchus încheia în mod alert vorbind despre Filipine, Oceanul Indian, Capul Bunei Speranţe, Atlantic şi, încununare a unor neasemuite eforturi, Portugalia.
Pentru ca România să dobândească o asemenea faimă, tot ceea ce trebuia să facă, binevoitorul şi răbdătorul trecător, era să depună o ofrandă, numaidecât financiară, în bolul dinainte pregătit pe măsuţa rabatabilă la care şedea prezumtivul explorator şi obiect de mândrie naţională. Viitorul temerar oferea fără să clipească chitanţe generoşilor donatori. Însă nu-i lăsa să plece până nu le arăta un album cu locurile pe care urma să le viziteze acoperit cu drapelul scumpei sale patrii. Piesa de rezistenţă era o machetă a iahtului care avea să facă această aventură posibilă. Avea să se numească „Biruinţa” şi avea să înscrie România cu litere de aur în cartea recordurilor.
